Gabrïelle Sleäze..

Mai tii minte ca acum fix 2 ani am scris un mic articol despre tine si cat de mult insemni pentru mine? si fix acum 1 minut mi-ai spus ca ma iubesti.
Nici nu stiu cum sa incep, dar oare e vreun loc anume de unde se poate incepe vreodata? Am pus special o piesa de la HIM pe fundal pentru ca..pur si simplu..e noi. Pentru mine trupa asta e esenta noastra si cred ca mereu va fi. Nu am crezut niciodata ca va exista o persoana care sa ma indrume si pe care sa o indrum. Aparent exista. De cat timp ne cunoastem ? Nu mai retin pentru ca in prietenia noastra zilele s-au simtit uneori ca ani. Simt ca te cunosc si ca ma cunosti si ca prietenia noastra dureaza de secole.
Am vrut atat de mult sa te muti aici si acum ca esti aici ma bucur chiar daca abia ne vedem pentru ca stiu ca esti mai aproape de mine si daca se intampla ceva pot sa vin sa te ajut personal nu prin mijloace si emoticonuri virtuale, ci sa-ti dau o imbratisare pe bune si un umar pe care sa plangi. Stiu ca e grea facultatea iar scoala mea categoric nu ajunge mai usoara dar eu sunt aici daca ai nevoie si sper ca stii asta.. Si sper ca nu o sa uiti vreodata asta.
Pe noi ne leaga atat de multe lucruri de la amintiri pana la marturisiri facute tarziu in noapte, lucruri pe care doar noi le stim una despre alta si o data ce stiu ca tu ai aflat anumite lucruri nu mai simt nevoia sa zic nimanui..Imi e de ajuns ca stii tu, imi e de ajuns ca esti tu. Pentru ca tu esti o bucata din mine, pentru ca tu intr-o masura esti eu iar eu intr-o masura sunt tu(si uite cum in ultima vreme nu prea eram cheesy dar acum nu pot sa nu fiu).
Poate e ciudat pentru unii, sau poate nu. Mereu mi-a placut sa cred ca noi suntem diferite, dar bineinteles cui nu-i face placere sa creada asta despre el insusi? Dar tu mai presus de mine esti diferita.
Esti sora mea, mama mea , iubita mea..jumatatea mea si doar tu poti sa intelegi la ce ma refer cand spun asta.
Te iubesc..La multi multi ani!

..because we never learn..

Am realizat ca oricat de mult ne-am dori nu ne vom schimba niciodata..ne purtam crucea din momentul in care ne nastem pana suntem inghititi de pamant. Si oricat de dur suna chestia asta , oricat de multe lovituri luam de un perete imaginar pus acolo parca sa ne protejeze, noi tot o sa vrem sa trecem peste, sa luam ce nu ne apartine..
Uneori as vrea sa ma schimb, sa nu mai sufar, sa nu-mi mai pese..chestii de genul asta. Dar la sfarsitul zilei realizez ca oricat de mult ma mint tot eu cu mine am ramas si acolo..acolo nu mai sunt secrete. Nu ma pot minti si nu-mi doresc sa fac asta pentru ca daca se intampla se duce si sanatatea mea psihica..Nu o sa pot niciodata sa fiu o fiinta aroganta, care misca oamenii in jurul ei ca niste papusi ca si cum ar fi nimic si calca pe cadavre ca sa ajunga sus..Eu o sa fiu mereu persoana din umbra care ii ridica pe cei care au cazut si eventual se mai si ataseaza de ei..blestem sau binecuvantare?
As vrea sa fiu cu adevarat indiferenta dar cand ajung in stadiul ala ma apuca teama ca nu voi mai putea simti din nou. Si oare de ce m-ar ingrijora asta cand pentru unii oameni lipsa de sentimente pare cel mai frumos lucru din lume? Dar pentru alti oameni dragostea din jurul lor pare raiul pe pamant..Si atunci ce alegi?
Nu am fost niciodata extremista, mereu mi-a placut sa cred ca putin din fiecare e mult mai bine decat tot din ceva. Poate asta e greseala mea, poate nu exista o cale de mijloc. Dar in schimb pot foarte usor sa fiu rautacioasa , sa pun un scut in fata mea care sa scrie cu litere mari:'PERICOL!' special ca sa fiu lasata in pace.Surpriza sau nu dar fix asta am observat ca atrage oamenii ca un magnet. Din nou ce spuneam la inceput: avem un scut sau un perete in fata si dorim cu disperare ceea ce se ascunde in spate oricat de mult am fi avertizati. Singura problema e ca majoritatea sfarsesc prin a avea ceva ce nu au dorit vreodata si apoi prin a se plange. Cat de jalnici suntem..
..atatea ganduri, si atat de putin timp..